Aşa cum este specificat şi în regulamentul său, “Mondioringul a fost elaborat de reprezentanţii mai multor ţări din Europa şi America, în ideea utilizării a diferite părţi din sporturile canine naţionale deja existente şi de a permite o asociere mai cuprinzătoare a tuturor pasionaţilor de câini de lucru, începători sau avansaţi. Scopul său este de a reprezenta un divertisment pentru spectatori, un joc de dificultate crescândă pentru participanţi şi o activitate sportivă competiţională pentru pasionaţii de dresaj canin.(…) Scopul Mondioringului este de a evidenţia aptitudinile câinelui, calitatea pregătirii sale şi, în special, moştenirea genetică a acestuia.”

Mondioringul a preluat diferite secvenţe de lucru aparţinând disciplinelor canine naţionale din Belgia (Ring Belgian), Franţa (Ring Francez) şi Olanda (KNPV, programul de pregătire a câinilor pentru poliţie), precum şi din programul internaţional IPO. După cum povesteşte într-un interviu din anul 2003 Dl Filippo Rocchi, preşedintele GTIM (Groupe de Travail International de Mondioring) şi unul dintre fondatorii acestei discipline, “…în acele vremuri foarte puţine ţări practicau un program complet de lucru, incluzând disciplină, sărituri şi exerciţii de muşcătură, acestea din urmă cu un costum complet de protecţie. Scopul noastru principal a fost să facem aceste lucruri cunoscute, astfel încât oamenii să înţeleagă că un câine poate muşca de oriunde şi că poate fi învăţat ca în anumite situaţii să acţioneze de unul singur, fără indicaţiile conductorului.

Acest lucru nu a fost ceva uşor, deoarece unele ţări cu tradiţie în sporturile canine şi lucrul cu câini de poliţie aveau un program care, transpus în viaţa reală, s-a dovedit nerealist şi total neeficient. Un hoţ nu umblă cu o mânecă de protecţie pe braţ. Acesta a fost unul din motivele care a determinat o serie de dresori să-şi revizuiască metodele de pregătire. În acele timpuri, doar Franţa, Olanda şi Belgia aveau un program de lucru cu exerciţii de muşcătură, altul decât programul internaţional (IPO).” Mai mult decât atât, programele naţionale din cele trei ţări difereau semnificativ în modul de abordare al exerciţiilor.

De peste 100 de ani, Ringul Belgian acordă o importanţă vitală exerciţiilor de muşcătură în condiţii de stres maxim aplicat asupra câinelui, în special cu ajutorul diverselor accesorii folosite în competiţie. Câinii belgienilor, în totalitate ciobăneşti belgieni Malinois(dar mai mari şi mai solizi decât prevederile standardului FCI) sunt antrenaţi să atace şi să menţină muşcătura inclusiv pe un om de atac tăcut şi imobil. Acest lucru era de neconceput la acea vreme de către olandezi, de exemplu, al căror program naţional, KNPV, este bazat în exclusivitate pe viteză şi mobilitate, conţinând puţine elemente de disciplină. În schimb, atitudinea omului de atac din KNPV este extrem de ameninţătoare, iar impactul la atac lansat de o extremă duritate.

Pe de altă parte, în Ringul Francez s-a pus un mare accent pe rigurozitate la îndeplinirea comenzilor. Se sancţionează aspru repetarea comenzilor şi întârzierea la execuţia comenzii “lasă”, se recompensează prin puncte în plus performanţele atletice ale câinilor, iar oamenii de atac francezi sunt cei mai agili şi mai înşelători în execuţii.

Dezvoltarea cadrului pentru noua disciplină a început în anul 1981, primul turneu competiţional internaţional a fost organizat în 1987, iar din 1995 se desfăşoară Campionatele Mondiale de Mondioring FCI, această disciplină fiind recunoscută în decembrie 1994 de către Federaţia Chinologică Internaţională. Din nou Filippo Rocchi: “Fiecare dintre noi apreciam programul naţional propriu. Era nevoie să dezvoltăm o disciplină paralelă şi complementară. (…) Este necesar să se înţeleagă că mondioringul este o disciplină de sine stătătoare, care are nevoie să se dezvolte şi, mai presus de toate, să devine mai bine cunoscută. În nici un caz nu poate fi considerată o disciplină secundară, înlocuitoare. (…) Dacă vrem să fim corecţi cu noi înşine, trebuie să recunoaştem că mondioringul s-a născut cu adevărat dintr-o necesitate reală.”

Pentru practicarea Mondioringului este necesar un teren închis, dotat cu diverse echipamente şi una sau două persoane protejate de un costum de protecţie, care vor fi partenerii câinelui, ai conductorului şi ai arbitrului, pentru a determina cea mai bună echipă – câine şi conductor – a competiţiei, în condiţiile prevăzute de regulament.” Desigur că pentru a practica Mondioringul ca disciplină sportivă trebuie să existe cadrul organizatoric adecvat la nivel de Asociaţie Chinologică Naţională, o infrastructură dezvoltată – terenuri îngrădite cu dimensiuni minime 60×40 metri, echipamente specifice (obstacole, accesorii, revolver de 9 mm etc.) şi nu în ultimul rând persoane pasionate şi capabile de a lucra cu nişte câini suficient de energici pentru acest sport.

La competiţiile de Mondioring pot participa câini din orice rasă, cu condiţia să aibă un pedigree emis de o asociaţie recunoscută de FCI şi să fi împlinit 12 luni. Conductorul trebuie să deţină un carnet de competiţie eliberat de autoritatea naţională responsabilă cu Mondioringul. Spre deosebire de alte discipline canine în care promovarea unui examen reprezintă scopul final, Mondioringul se defineşte prin chiar regulamentul său ca o competiţie. Cu toate că şi aici există trei niveluri de dificultate, cu exerciţii din ce în ce mai complexe, esenţa sa este cea de sport, de competiţie, de distracţie şi, de ce nu, de joacă cu câinii. Deşi la nivel de top ciobăneştii belgieni malinois domină clasamentele, în competiţiile interne din diferite ţări participă câini din diverse alte rase. Se pot găsi pe internet filmări de la diverse competiţii, din care se vede câtă bucurie şi satisfacţie poţi avea concurând într-un concurs de mondio, indiferent de rasa câinelui tău.

Rolul OMULUI DE ATAC este de partener al câinilor şi al conductorilor, dar şi al arbitrului, ajutându-l pe acesta din urmă să stabilească clasamentul concursului. El trebuie să aibă calităţi fizice adecvate, iar pe parcursul competiţiilor poartă un costum de protecţie specific acestui sport. Cu toate acestea, trebuie să se comporte ca şi când n-ar fi protejat, folosindu-şi agilitatea şi încercând să înşele câinii prin diverse mijloace, pentru a evita muşcătura. Toate acestea conform regulilor competiţiei, rămânând permanent imparţial şi calm. O sarcină dificilă care nu este la îndemâna oricui.

În esenţă, este vorba de trei grupe de exerciţii care se vor desfăşura în ordinea: exerciţii de subordonare, exerciţii de săritură, exerciţii de muşcătură. Pentru fiecare grupă, ordinea exerciţiilor se stabileşte la începutul fiecărei competiţii prin tragere la sorţi şi va fi aceeaşi pentru toţi concurenţii. Pentru a fi accesibil unei game cât mai mari de pasionaţi, Mondioringul are trei niveluri de dificultate, primul nivel fiind, deşi cu mult mai distractiv şi mai interesant, doar cu puţin mai dificil de pregătit decât probele similare din IPO, de exemplu.

Mers la picior fără lesă - Câinele trebuie să-şi însoţească conductorul pe un traseu (cu opriri, întoarceri şi diverse obstacole…) stabilit de arbitru.
Aşteptare - Câinele trebuie să aştepte în poziţia “Şezi” sau “Culcat” timp de 1 minut, cu conductorul în afara razei sale vizuale. În cursul acestui exerciţiu, sunt posibile diverse elemente de distragere a atenţiei câinelui.
Refuz de hrană - Câinele nu linge şi nu mănâncă bucăţi de hrană aruncate sau lăsate să cadă (4 bucăţi) sau răspândite pe terenul de concurs (6 bucăţi).
Aducerea unui obiect aruncat - Conductorul aruncă un obiect stabilit de arbitru (obiect diferit de la un concurs la altul) la o distanţă de cel puţin 5 metri. Câinele trebuie să-l aducă înapoi în cel mult 15 secunde, fără să se joace cu el, fără să-l mestece etc.

Schimbări de poziţie - La comanda de la distanţă a conductorului (15 metri), câinele trebuie să-şi schimbe poziţia (6 schimbări între “şezi”, “culcat” şi “pe loc”).
Căutarea unui obiect după miros - La începutul concursului, conductorul primeşte un obiect din lemn de 10×2×2 cm. La acest exerciţiu, conductorul plasează obiectul pe pământ, între alte 4 obiecte identice (cu câinele aşteptând în acest timp la o distanţă de 30 de metri). La comandă, câinele trebuie să găsească şi să aducă în cel mult 1 minut obiectul cu mirosul conductorului.
Trimitere înainte - Câinele trebuie să se îndepărteze de conductor alergând în linie dreaptă 40 de metri, iar la chemare să se întoarcă la conductor.

Săritură peste obstacol - Câinele sare un obstacol specific (gard de 1,20 metri) înainte şi înapoi la comandă.
Săritură în lungime - Câinele sare într-un singur sens peste un obstacol specific (cu o lungime pe sol de 4 metri).
Săritură în înălţime - Câinele se caţără şi sare într-un singur sens peste o palisadă specifică (2,30 metri înălţime).

Atac frontal cu baston şi obstacole - Câinele trebuie să atace un om de atac care-l întâmpină frontal “înarmat” cu un baston (un băţ de bambus despicat, specific Mondioringului). Înainte de a avea ocazia să muşte, câinele trebuie să depăşească obstacole, ameninţări, baraje etc.
Atac frontal cu accesorii - Câinele trebuie să atace un om de atac care-l întâmpină frontal. Acesta foloseşte diverse obiecte (accesorii menite să intimideze sau să confuzeze câinele, evident fără a-l răni). De exemplu: baloane, apă, folii de plastic, sticle de plastic etc.
Atac din fugă cu foc de armă - Câinele trebuie să atace un om de atac care fuge de el. Acesta trage în aer două focuri de revolver (calibrul 9 mm) în timp ce “se luptă” cu câinele care îl muşcă.
Atac din fugă cu rechemare - Câinele trebuie să atace un om de atac care fuge de el, dar este rechemat (pentru punctaj maxim în ultimii 3 metri) înainte de a avea ocazia să muşte.

Căutare, semnalizare şi escortare - Câinele trebuie să găsească în timp limitat şi să semnalizeze prin lătrat un om de atac ascuns undeva pe terenul de concurs. Urmează o escotare a omului de atac de către câine, conductorul urmându-i la o distanţă de cel puţin 3 metri. În timpul escortării au loc 3 tentative de evadare a omului de atac, oprite de câine prin muşcătură.
Protejarea conductorului - Exerciţiu complex care necesită un foarte bun control. Câinele trebuie să-şi protejeze conductorul de atac în cazul unui contact fizic cu ambele mâini, dar să permită o simplă strângere de mână. Scenariul exerciţiului diferă între concursuri, uneori se folosesc doi oameni de atac, sunt multe elemente de distragere a atenţiei etc.
Paza unui obiect - Câinele trebuie să păzească la comandă un obiect (decis de arbitru, diferă între concursuri etc.), cu conductorul ieşit din raza vizuală a câinelui. Omul de atac (pot fi şi doi) încearcă de 3 ori să fure obiectul, în diferite moduri, la una dintre încercări folosind accesorii. Câinele lucrează independent de conductor şi de fiecare dată după ce muşcă se reîntoarce la paza obiectului.